Povestea mea a inceput mai devreme de 15 aprilie 2003, de fapt. Atunci a fost insa pasul formal. In 2000 am venit in Bucuresti cu dorinta de a reusi. Stiam ca in capitala erau firmele mari, ca aici era “centrul” mediului de afaceri din Romania acelor vremuri. Ca trainer, aici ma gandeam ca voi gasi de lucru dupa decizia (fortata oarecum de imprejurari) de a parasi compania unde lucram atunci.

 

M-am vazut in 2000 cu Viorel si Richard, care puneau bazele Human Invest. In conversatiile cu ei am realizat ca nu era vreo varianta sa ma angajez, fiind amandoi la inceput de drum cu proiectul (unul ca freelancer, altul ca expat venit in Romania de putin timp). A ramas sa ne reauzim peste ani, cand lucrurile se vor fi schimbat. Un aspect important mi-a retinut atunci atentia si aveam sa fac conexiunea mai tarziu: amandoi erau fost membri Aiesec, ca si mine.

 

Human Invest este o firma creata de fosti membri Aiesec, avand colaboratori (o buna parte din timp si chiar si in prezent) membri Aiesec. Cred ca asta ne-a ajutat sa pornim in acest domeniu. Am auzit multe comentarii si aprecieri cu iz pozitiv sau negativ despre Aiesec. Eu sunt azi ce sunt si pentru ca am fost in Aiesec. Adaptarea mea si intrarea in ritm au fost mai usoare in Human Invest pentru ca aveam ceva din spiritul Aiesec in noi.

 

Cei 10 ani au insemnat niste momente spectaculoase pentru mine din punct de vedere profesional: licentele de training aduse din afara, adaugarea profesiei de coach la cea ce trainer, recunoasterea ca trainerul anului, agonia si extazul ca manager, criza din 2009.

 

Uitandu-ma inapoi, momentul incheierii parteneriatului cu The Ken Blanchard Companies (2004) si aducerea modelului de Leadership Situational II in Romania a fost marcant pentru mine. Citisem despre model si despre Ken Blanchard insa ideea de a-l cunoaste pe autor in persoana, de a putea sa predau modelul, de a traduce si adapta limbajul mi s-a parut cel mai tare proiect in acel moment. Au fost 8 luni de munca intensa (plan de business, lungi conversatii, incertitudine, training, traduceri revizuite) care si acum mi se par foarte lungi, avand in vedere viteza cu care ne miscam in prezent sa lansam programe noi.

 

Pot spune ca sunt un trainer fericit: predau unul dintre modelele de leadership foarte cunoscute in lume (peste 10 milioane de utilizatori) si care are o baza de cercetare solida, avem peste 7000 de romani care au invatat acest model (si unii il si aplica :-)) si traineri care il cunosc si il predau la randul lor altora. Si ce e mai important este ca predand acest curs am simtit ca am libertatea sa ma exprim asa cum sunt eu si nu reproducand dupa ghidul trainerului ideile principale.

 

Formarea de coach a venit ca o completare si ca o fereastra deschisa spre ceea ce voi face din ce in ce mai mult in viitor. In 2006 nu realizam asta, am mers la scoala Metasysteme a lui Alain Cardon pentru ca il stiam pe el si aveam incredere in ce face. Mai tarziu, dupa multa practica, am realizat ce inseamna coachingul. Mi-a luat ani buni sa invat sa fiu prezent, relaxat si sa ma deconectez de trainerul din mine cand fac coaching. Si inca invat impreuna cu clientii mei. Marea mea lectie a fost sa constientizez ceea ce ne spunea Alain: cel mai bun profesor de coaching e clientul tau.

 

Ca manager imi aduc aminte de perioada in care am reusit sa imi demotivez cel mai bun trainer pana la momentul la care a plecat din echipa. Sau perioada in care impreuna cu echipa (de atunci) compusa exclusiv din fete, am reusit sa ne cream un fel de identitate/contract al echipei (Team Charter pe limba lui Shakespeare) care ne-a ajutat sa ne mentinem energia la cote mari si sa facem fata presiunilor de business. Multe din greselile sau reusitele mele de atunci au fost datorita libertatii pe care am avut-o.

 

Criza din 2009 a fost momentul in care m-am intors mai mult spre mine. A venit la pachet cu decizii manageriale foarte dificile, cu presiunea de a fi si mai flexibil decat eram, cu experimentarea unor moduri noi de lucru (ca trainer), cu aducerea multor programe noi.

 

Zilele trecute analizam microtendintele observate de la inceputul lui 2013 din industria de training si din povestile de la clientii nostri. Incercam sa gasesc un tipar comun, ceva care sa imi confirme incotro ne indreptam. Mi-am dat seama ca singura legatura este haosul. Toate microtendintele converg catre o macrotendinta: starea de haos permanent. Si prima reactie a fost: asta nu e de bine. Pentru ca haosul e negativ, el nu e bun. Cel putin asta imi aduc aminte ca am auzit in copilarie, de la cei mai intelepti sau mai maturi decat mine.

 

Coachingul m-a invatat ca haosul e bun. Ca el exista, nu are grade mari sau mici. Clientii isi gasesc solutiile in sesiunea de coaching in timpul momentelor de haos sau confuzie. Trainingul m-am invatat ca haosul sau pregatirea pentru el sunt bune. O recomandare pe care am citit-o intr-o carte despre training spunea: “Pregateste-te sa fii nepregatit”. Si cam asta testez si practic de ani buni in training: sa nu caut un curs predictibil al unui eveniment. Sa il las sa se desfasoare si sa ma adaptez la el.

 

Prezentul, dupa 10 ani imi arata ca libertatea mea e tot acolo. Doar ca acum e acompaniata de un mediu haotic, care se pare ca evolueaza catre ceva pe care nu il pot defini (si poate nu e important). Cred ca viitorul se va defini singur. Din acest haos va iesi ceva. Prin urmare nu imi propun sa mai stau inca 10 ani in Human Invest. Sau orice alta perioada de timp. Imi propun sa fiu in Human Invest. Poate mai mult coach decat trainer. Sau poate amandoua. Acum am o noua preocupare: sa traiesc cu haosul, sa merg impreuna cu el. Cred ca generatia Y si cea care ii urmeaza ne arata ca ceea ce se intampla acum e un “update de software” la nivelul lumii asa cum o stim noi. Eu imi fac deja incalzirea.

%d bloggers like this: