Un calator traversa o vale ireal de frumoasa, in drumul sau spre un oras aflat la cateva zile distanta de locul unde se afla atunci. Realizand ca nu mai are timp pana se intuneca sa ajunga in cel mai apropiat oras, hotaraste sa se opreasca im primul sat pe care il va intalni.

Apropiindu-se de sat, observa la un moment dat pe stanga drumului un cimitir. Curiozitatea il impinge sa se apropie de gardul cimitirului si sa se uite la cateva pietre funerare. Ceea ce citeste insa pe pietrele funerare il face sa se opreasca din mers si sa caute cu privirea aproape fiecare piatra funerara pe care o vedea de langa gardul cimitirului. Bizareria era ca pe pietrele funerare, alaturi de numele oamenilor decedati erau scrise niste cifre, ca de exemplu 37, 14, 71, 5 in loc sa fie, asa cum s-ar fi asteptat, anul nasterii si cel al mortii.

Intrigat, calatorul grabeste pasul catre oras si intra in primul bar pe care il gaseste, hotarat sa desluseasca misterul. La ceas de seara, oamenii incepeau sa se adune in bar, insa pe masura ce vedea lumea intrand, calatorului ii crescu si mai mult mirarea.

Motivul? Fiecare om pe care il vedea avea prins cu un snur in jurul gatului un carnetel si un creion. Poate ca acest amanunt nu ar fi fost atat de ciudat, insa calatorul observa ca oamenii se opreau din cand in cand, in mijlocul conversatiei si isi notau ceva in carnetele. Dupa ce terminau de notat, le multumeau partenerilor de conversatie.

I se parea ca parca era intr-un film ciudat: conversatii vesele sau serioase intrerupte periodic de momente de liniste si scris, apoi urmate de multumiri, strangeri de mana sau imbratisari. I se parea de-a dreptul bizar.

In momentul in care ospatarul a venit sa il intrebe ce doreste sa comande, calatorul a ignorat complet intrebarea si i-a adresat el una:
– Eu nu sunt din acest sat, calatoresc si am decis sa ma opresc peste noapte aici. De cand am ajuns insa in satul vostru, sunt intrigat de ceea ce am observat. Sper sa nu te superi ca intreb, vreau sa inteleg de ce voi nu aveti in cimitir scrisi anii intre care oamenii aceia au trait si de ce aveti toti la gat aceste carnetele? Ce scrieti in ele si de ce?

Ospatarul l-a privit cateva secunde cu un zambet prietenos, cald si apoi i-a raspuns:
– Stii, calatorule, pentru mine e ciudat ca tu intrebi asta. Nu esti singurul care, in trecere prin satul nostru, se mira ca noi facem ceea ce facem. Ca sa-ti raspund la intrebare, cifrele pe care le-ai vazut pe pietrele funerare au legatura cu carnetele pe care le purtam la gat zilnic.

Motivul pentru care le purtam este ca fiecare dintre noi, atunci cand simte ca a trait un moment de inspiratie, de intelepciune, a avut o lectie de invatat sau a trait cateva clipe de echilibru sau implinire, isi noteaza ziua si ora si cele cateva ganduri sau emotia traita. Si ii multumeste celui care i l-a oferit sau cu ajutorul caruia l-a trait.

Noi numim aceste carnetele “Jurnalele recunostintei” si in ele notam doar momentele importante. In acest fel le purtam mereu cu noi, ni le aducem aminte sau le retraim citindu-le si ne dam seama inca odata cat de recunoscatori suntem celor din jurul nostru si noua pentru viata implinita pe care o traim. Si asta ne permite sa ne concentram pe viata noastra si sa ne plangem mai putin de ceea ce nu avem, pentru ca realizam cine suntem de fapt, cat de multe facem si cat de multe avem.

Calatorul, impresionat de raspuns, dupa cateva secunde de tacere, revine:
– Dar cu cifrele de pietrele funerare ce este?
Cifrele – raspunse ospatarul zambind – sunt toate aceste momente adunate de catre fiecare dintre noi. La unii aceste momente ajung sa fie 5 ani, la altii 35 de ani, la altii 50 de ani.

In satul nostru, noi ne masuram viata dupa cat de multe momente de implinire si recunostinta traim, nu dupa cati ani avem.
**********

Voi cum va masurati calitatea momentelor din viata?
Cati ani de momente importante, cu sens, ati adunat?
Cui ii sunteti recunoscatori pentru aceste momente?

%d bloggers like this: