Doi călugări budiști, Tanzan si Ekido calatoreau împreuna pe un drum noroios de țara. Ploua torențial si asta întreținea noroiul si îngreuna deplasarea oricui.

La un moment dat ajung la o răscruce de drumuri si văd o tânără de o frumusețe deosebita, îmbrăcată intr-un kimono foarte fin si in sandale de pai, chinuindu-se sa găsească un mod de a traversa drumul fără sa se murdărească.

“Hai sa te ajut, domnisoara” i-a spus Tanzan, fără alta introducere. Si a ridicat-o in brațe, traversând drumul cu ea, înfundându-se in noroi pana la glezne. Apoi cei doi călugări si-au continuat drumul.
Ekido nu a mai vorbit deloc pana cand au ajuns la templul unde urmau sa înnopteze. Acolo, pentru ca nu s-a mai putut abține, i-a spus lui Tanzan: “Noi, călugării, nu ne apropiem de femei. Mai ales de unele care arata bine si sunt si tinere. E periculos. De ce ai făcut asta?”
Tanzan i-a răspuns fără ezitare: “Eu am lăsat femeia acolo. Înțeleg ca tu o mai cari încă in mintea ta?”

Povestea îmi arata, dincolo de frumusetea abrupta a moralei, in stil japonez, o stare pe care o simțim cred cu totii cand suntem intr-o relație cu alta persoana (prieteni, sef-subordonat, colegi, parteneri de viata): polaritatea masculin-feminin. Fac o precizare: cand ma refer la cei doi termeni nu ii asociez neaparat cu echivalentul genului (bărbați sau femei). Oricare dintre cei doi pot sa fie la un moment dat masculin sau feminin, in relație cu un rol sau un context. Aceasta alternare de stări creează polaritate.

In povestea de mai sus, Tanzan e masculin si Ekido e feminin. In înțelegerea mea, a fi masculin intr-o relație înseamnă sa ai tendința de a conduce, de a lua decizii, de a fi hotărât, sa nu pierzi vremea in prea multe discuții, sa te ții departe de emoții. Femininul e opusul, e orientat către analiza si conversații, exprimare de emoții, de percepții, e indecis si nu provoacă. Tanzan e hotarat, laconic, pragmatic, Ekido e ezitant, se abține, presupune. Masculinul e Yang, e întuneric, femininul e Yin, e lumina.

Daca rămân in paradigma Yin-Yang, masculinul fiind asociat cu întunericul determina oamenii cu asemenea polaritate sa caute in orice moment senzații asociate cu sfârșitul, cu “moartea” (nu in sens fizic). Vor sa termine cât mai repede ce au de făcut pentru a redeveni statici, a se odihni, a aștepta. Senzația de “moarte” ii face pe cei cu polaritate masculina sa intre conversații dificile sau contradictorii tocmai pentru acest motiv. Nu ii interesează contextul, vor sa rezolve o conversație dificila, simțind incitarea si provocarea si ca sunt utili. Din acest motiv prefera feedback despre ce au făcut si cât de mult au muncit, nu despre cum arata, despre forma in care au reușit sa îndeplinească ce aveau de îndeplinit. Cei cu polaritate masculină nu fac multitasking. Sunt genul: “Stai sa termin acest email si apoi te ascult”.
Persoanele cu polaritate feminină caută armonia, aprecierea. Sunt energice, sunt active si prezente peste tot. Prefera sa reacționeze in loc sa inițieze. Daca muncesc mult așteapta la final ca cineva sa sesizeze si aspectul vizual, sa le spună ca arata bine deși au muncit mult. Activitatea îndeplinită e uneori secundara in timp ce aspectul fizic, imaginea sau aparenta sunt primordiale. O persoana cu polaritate feminină va evita conversațiile directe, asumate, critice pentru ca nu caută rezolvarea si in niciun caz “mirosul sangelui de pe terenul de lupta”. Ei nu lupta.

Avem așadar static vs. dinamic, decizie vs. indecizie, direct vs. indirect, pragmatism vs. senzații, directie vs. haos. Mențiune importantă: am descris mai sus polaritatile extreme, pentru o înțelegere ușoară. Nu toți oamenii manifesta exclusiv una dintre polaritati in asemenea măsura si tot timpul. Dar la ce ajuta asta?

Daca ne uitam la relațiile cu cei din jur, văd util ca măcar in cele importante sa ne dam seama ce polaritate avem intr-un moment anume. De exemplu, in relația cu managerul tau, realizezi ce polaritate are fiecare si care sunt consecințele? Dar in relația cu partenerul tau de viata, cum va manifestați ca polaritate? Se creeaza armonie in felul in care interactionati? Accepți ca tu esti cu polaritate feminină si asta e posibil sa activeze polaritatea masculină de la celălalt sau invers?

Cel mai greu mi-a fost sa îmi dau seama de polaritatea pe care o aveam sau o cream in relațiile mele de cuplu. Uneori au trecut ani după ce am încheiat o relație si am fost capabil, trecând peste durerea resimțită, sa îmi dau seama ce polaritate îmi activam inconștient si ce activam in femeia de lângă mine. Si de multe ori am constatat – post-factum – ca activam exact opusul in partenera mea de viata. Si ma miram de consecințele mai puțin plăcute. Am realizat ca au fost momente in care eram polarizat feminin, având grija excesiv de ea, ceea ce ei ii anihila polaritatea feminină. La fel cum au fost momente cand am fost polarizat excesiv masculin si asta a dus la confruntări verbale sau izolare.

Îmi aduc aminte cum, in context profesional, tendința mea de polaritate masculină sau feminină excesivă a afectat relațiile cu colegii mei de echipa, i-a îndepărtat de mine, unii alegând sa lucreze cu alt manager, care le oferea polaritatea de care aveau nevoie. Dar pe toate acestea le-am constatat, așa cum spunea Steve Jobs “conectând punctele dupa ce s-a intamplat evenimentul”.

Mi-am învățat lecțiile – personal sau profesional – insa s-au lăsat cu durere, cu frustrare, cu multe “de ce”-uri fără răspuns. Ce știu e ca altfel nu învățam. Chiar si in prezent, deși sunt oarecum conștient de aceasta idee, am nevoie de multă autoreglare pentru a sesiza ce se întâmpla. Insa am mereu in minte o vorba pe care am auzit-o de la doi dintre mentorii mei, in contexte diferite: “In univers e mereu echilibru, așadar ai grija cum te manifești pentru ca atragi persoane care manifesta opusul”.

Solutia e autoreglarea. In ultimii 10 ani am experimentat cu mai multe variante structurate de autoreglare iar acum folosesc o abordare descoperită acum 5 ani si pe care am îmbogățit-o mereu cu tehnici noi. Ce se întâmpla cand reușesc sa ma autoreglez? Observ ce polaritate exista între mine si cealaltă persoana. Si pot sa aleg conștient ce fac mai departe, nu sa reactionez, adică sa fiu sclavul emoțiilor.

Mi se pare ca e ca si cum un lift (relația) oprește la etajul la care sunt si ușile se deschid pentru scurt timp: încerc sa surprind cât pot, încerc sa îmi dau seama ce e in lift, pentru ca destul de repede ușile se închid si liftul își continua călătoria. Pe măsura ce “urci etaje” si devii din ce in ce mai capabil sa fii prezent conștient, pentru ca practici diferite metode de autoreglare, vei vedea ca ușile liftului stau deschise din ce in ce mai mult. Iar la un moment dat s-ar putea chiar sa descoperi “butoanele” cu care chemi tu liftul sau îl ții pe loc mai mult. Unul dintre butoane e activarea stării de prezenta conștientă sau Mindfulness. Dar despre asta, intr-un episod viitor.

%d bloggers like this: