Inspiratia vine de obicei cand nu o programezi. De data aceasta, i-am deschis usa cu Dire Straits si un pahar cu vin, in linistea noptii sau de fapt a zilei urmatoare.

Ma intreba un participant la curs acum ceva timp cum reusesc eu sa gestionez participantii dificili. Si raspunsul meu l-a cam incurcat pentru ca mi-am adus aminte si i-am reprodus una dintre primele formule magice pe care le-am invatat la inceputul carierei de trainer (si imi repetam in minte aceasta formula, ca sa ma adun mental). Wow, sunt mai bine de 21 de ani de atunci… “Nu exista participanti dificili, doar traineri inflexibili”. Formula poate fi extinsa si la alte domenii, intr-un mod destul de relaxat.

Am lucrat ani de zile cu aceasta tendinta de a eticheta oamenii care nu sunt ca mine, pentru ca mereu simteam nevoia sa ii invat mai bine decat se putea, mai repede decat voiau ei, in general “mai”. Unul dintre mentorii mei ma tempereaza din cand in cand in conversatiile noastre reamintindu-mi ca oamenii vor evolua atunci cand sunt pregatiti, nu cand vreau eu. Si daca nu e momentul lor de a fi deschisi, ma chinui degeaba. Mai bine ma orientez catre cei care vor sa ii ajut onest si cat mai bine.

Acest fapt m-a facut sa deschid eu insumi ochii la o perspectiva interesanta despre cum ajungem sa avem ochii deschisi la ce ni se intampla. Si are legatura cumva cu perceptia despre faptul ca in jurul varstei de 40 de ani ne loveste criza. Mai ales criza mijlocului vietii. Nu stiu cine a inventat aceasta sintagma, mie mi se pare o tampenie sa te autolimitezi mental spunandu-ti ca la 40 de ani esti la jumatatea vietii. E un defetism de bazar care te pune usor in postura victimei.

Se pare ca de fapt noi avem crize aproximativ la fiecare 10 ani. Si trecem prin momente de tranzitie, de 1-3 ani, care ne semnaleaza ca ceva se schimba in noi. Daca inca esti sceptic, te invit sa iti aduci aminte cum erai la 20-25 de ani, versus 30-35 de ani. Energia din perioada anilor 20-28 e orientata spre explorare, spre experimentare, vrei sa faci totul, sa cunosti lumea. Anii ’30 vin cu o prima incetinire a ritmului, cu o atentie mai mare spre calitate in detrimentul cantitatii. E prima perioada in care organismul nostru ia o pauza, biologic vorbind. Cine face sport poate isi aduce aminte ca in anii 30-38 recuperarea dupa accidente e mai lunga. Unii la aceasta varsta incep sa-si adreseze intrebari existentiale: “Cine sunt eu?”, “Ce vreau in viata?”.

Urmatoarea decada, anii 40-48 vin din nou cu energie maxima, pe principiul “Acum ori niciodata”: aventuri, motociclete, din nou in cluburi (daca erai genul), despartiri, promovari, amante/amanti, un business nou, explorare, copii cresc sau pleaca din casa (daca au ajuns la varsta majoratului). Urmeaza un nou pasaj si anii 50-58 sunt ani de linistire (comparat cu decada anterioara), de cumpatare, de orientare din nou catre calitate, care momente importante, catre a lasa ceva in urma.

Ciclul continua, decada dupa decada. Pasajele sunt probabil o succesiune de evenimente placute sau neplacute, intr-un interval de 1-3 ani. Fiecare are ciclul sau, asadar decadele si pasajele nu coincid perfect, insa unii pot sa-si intarzie intrarea in decada urmatoare, altii sa o devanseze. Fiind o generalizare, evident ca exista si exceptii insa regula pare ca se pastreaza, cel putin din sutele de cazuri pe care le-am explorat eu. Gandeste-te acum la oamenii din jurul tau, cei cu care te intelegi versus cei cu care ti se pare ca nu rezonati deloc.

Concluzia interesanta este ca nu putem fugi de aceste momente. Putem maxim sa devenim constienti de ele, sa le primim asa cum vin si sa fim recunoscatori pentru ceea ce ni se intampla, ca lectii de viata. Mintea sau corpul nostru trec prin procese ciclice de autoreglare, de activitate sau relaxare. Nu le putem forta sa mearga in ritmul dorit de noi, pentru ca ele nu stiu de perioada de bugetare, de deadline-uri sau de prezentarea de maine unde trebuie sa dam bine. Corpul si mintea noastra au ritmul lor pe care mai degraba putem sa le invatam, sa le simtim si in acest fel sa devenim aliniati, centrati, constienti. Pentru asta nu exista cursuri de o zi sau carti de 100 de pagini care sa ne faca peste noapte mai “mindful” (prezenti) sau mai constienti. Exista doar practica, rutina, exercitiu.

Alta varianta e sa adoptam atitudinea tipica dintr-o gluma cu un ardelean (si eu sunt ardelean) care vazand o girafa la Zoo, dupa ce o studiaza bine pe toate partile, iese din tarc si concluzioneaza: “Asa ceva nu exista”.

Uitandu-ma in urma, dupa ce am trecut de pragurile de 30 si 40 de ani, am constatat ca niste lucruri in viata mi s-au dat peste cap, cum valorile reale (nu idealismele sociale despre care unii cred ca sunt valori personale) mi se rearanjeaza, cum deciziile mele pare ca au o greutate diferita. Si acum, dupa ce panica si amuzamentul au dansat un vals in mintea mea o perioada, incep sa recunosc tiparul de hiper energie. Dar intotdeauna, asa cum le impartasesc si clientilor mei de coaching sau unora dintre prieteni, claritatea vine dupa haos si confuzie.

In acelasi mod, am invatat sa judec oamenii din ce in ce mai putin. Sa inteleg ca dincolo de personalitatea lor, unii sunt intr-o faza a vietii diferita de a mea si, prin urmare, au o alta energie, valorizeaza alte lucruri, au alte prioritati. Suntem diferiti si unici, nu suntem disfunctionali. Dar, intr-adevar, ne judecam unii pe altii pentru ca nu suntem identici, pentru ca in fantezia noastra despre aceasta lume, lucrurile nu merg asa cum vrem noi.

Sunt recunoscator tuturor oamenilor cu care am interactionat in acesti 43 de ani (ma rog, constient si matur cred ca dupa 18-20 de ani) si care cu sau fara intentie m-au antrenat sa devin cel care sunt astazi. Realizez ca cel mai mult am evoluat datorita provocarilor si momentelor dificile, nu celor frumoase si usoare. Si cred in continuare ca o dovada de maturitate e sa iti iei destinul in maini nu sa astepti ca altii sa iti faca viata mai usoara. Una dintre intrebarile care imi plac si ma motiveaza mult este: “Vrei sa fii stapanul vietii tale sau victima trecutului tau?”

Sa va fie bine!

P.S. Perspectiva despre care vorbeam mai sus este a lui Gail Sheehy, expusa in cartea Passages.

Pin It on Pinterest

Shares
Share This
%d bloggers like this: