Sunt trainer si coach.
Am inceput sa fac training cu mult entuziasm pe vremea studentiei (1996) si ceea ce atunci, pentru un student la drept parea o curiozitate si o alternativa distractiva, a devenit o pasiune si una dintre meseriile mele de baza.
Din 2005 am inceput sa invat si sa practic coaching sub indrumarea lui Alain Cardon (Master Certified Coach) si asta mi-a deschis noi perspective despre cum poti sa ii ajut pe oameni sa isi indeplineasca obiectivele sau sa-si creasca performanta (sunt membru al International Coach Federation – ICF si sunt Associate Certified Coach).
In 2002 am inceput si cariera deĀ manager. Procesul de invatare prin care am trecut ca manager si faptul ca o buna perioada de timp am lucrat cu traineri mi-a dat ocazia sa reflectez zilnic la principiile de leadership pe care le predau altora.

Ca trainer am primit in 2008 titlul de “Trainerul anului 2007“, pe baza voturilor multor sute de profesionisti si manageri de resurse umane din Romania, in cadrul galei Business-Edu Awards. In februarie 2009, am fost nominalizat din nou intre primii cinci traineri ai anului 2008. Anul 2011 mi-a adus nominalizarea pentru “Coach-ul anului 2010″.
In prezent livrez sesiuni de leadership, team coaching si facilitez workshopuri cu echipe de management. Am peste 9.200 ore de training (echivalentul a peste 1.600 zile de training) si am avut in sesiunile de training sau coaching peste 5.500 participanti pana acum.
Am cateva pasiuni care ma ajuta sa traiesc viata si altfel decat prin munca: scufundari, snowboarding, kiteboarding si arte martiale.
